Am anunțat de câteva zile (deja) ediția a 12-a a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), însă am fost atât de ocupată cu postările, primul comunicat, preluările și e-mailurile încât nu am avut suficient timp să anunț și aici, într-un mod special, așa cum ar trebui: În august are loc cel mai iubit festival de film românesc. 

În perioada 11-15 august 2021 Iașul redevine Cinefilia – Țara Filmului Răsare.

Pentru toți iubitorii de film românesc. Pentru toți îndrăgostiții de festival. Pentru voi și pentru noi. 

SFR | Din 2010

Festivalul SFR deschide marele ecran, la Iași, încă din 2010, atunci când „s-au rupt ușile” la cinematograful Victoria, tocmai din dorința de a vedea filme românești. Atunci au fost: trei seri, trei regizori și trei filme. Astăzi ne bucurăm când spunem că „au trecut pe la noi” sute de invitați. Am organizat gale speciale, am oferit premii de excelență și ne-au încântat edițiile emoționante dedicate unor personalități marcante ale cinematografiei. 

Anul acesta ne vom bucura #împreună de seri de film sub cerul înstelat. Promitem dialoguri lungi, invitați speciali, premiere mult așteptate, premii de excelență și multă emoție. La fel ca în fiecare an. 

SFR | Din 2018 

E plăcut să spun noi promitem sau noi facem pentru că în 2018 am luat cea mai bună decizie. M-am alăturat Celor de la Artis și am început să promovez, împreună cu ei, cinematografia românească: cum am putut și cum am știut mai bine. Cu mult sprijin din partea celor care au crezut în mine. 

Simțim, mai mult decât niciodată, că Iașul are o mare deschidere spre filmul românesc. Ne demonstrează asta de fiecare dată. Simțim o conexiune specială cu publicul ieșean și știm că #împreună am adus festivalul în timpul lui cel mai bun. 

Cu gândul la 𝗦𝗙𝗥 𝟭𝟮 | 𝟭𝟭-𝟭𝟱 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟭

Anul acesta, când sărbătorim 12 ani de festival, ne-am gândit să lansăm competiția Iașii în SFR – pentru a aduce tinerii mai aproape de cinematografia românească, pentru a promova pasionații de producții video și pentru a răsplăti prin promovare orașul nostru academic, istoric și cultural, cu mari iubiri și multe povești.

Competiția are loc în cadrul secțiunii S’Curte la SFR, desfășurată de peste cinci ani, cu cele mai bune producții românești de scurtmetraj, cu dialog, invitați speciali și spații neconvenționale. 

Cum te înscrii?

Tema concursului: Iașul meu. Iașul tău. 

Iașii în SFR. Concurs de foarte scurte își propune să aducă tinerii mai aproape de festival SFR și de cinematografia românească, prin participare cu producții proprii de foarte scurtmetraj. Ne dorim să le punem în prim plan creativitatea și să le oferim spațiu în festival, pe marele ecran.

Înscrierile se fac aici (sau pe www.festivalsfr.ro) până pe data de 30 iunie 2021. 

Condiții tehnice pentru înscrieri:

  • video de maximum 3 minute;
  • producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu, realizatori;
  • producția trebuie să respecte tema propusă în care fiecare participant trebuie să realizeze un filmuleț în care să arate ce reprezintă Iașul pentru el;
  • vor fi acceptate producțiile ce respectă minime cerințe tehnice (landscape, calitate video, sunet);
  • fișierele vor fi trimise prin link de transfer, format AVI sau MP4.

Reguli de înscriere:

  • participanții trebuie să aibă domiciliul în Iași;
  • conținutul să fie original;
  • pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea-text care însoțește înscrierea, cu nume, prenume sau alte date.

Ne vedem în fața marelui ecran – la filme.  Poate chiar la filmele voastre dacă veți câștiga. 

Să nu uit! Festivalul SFR este rezultatul pasiunii studenţilor din Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi pentru cinematografia românească.  🙂 PR pentru ASJ.

Pentru a fi la zi cu informațiile despre festival, ne puteți urmări online pe facebook, instagram și pe www.festivalsfr.ro. 🙂 PR pentru SFR.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s