2020. Ianuarie, februarie, martie… decembrie. 

Am tot văzut asta în ultimul timp pe facebook, instagram sau tiktok, însă… nu-i chiar așa. Cel puțin, nu la mine. Pandemia a venit în momentul în care aveam nevoie să-mi iau un liber și să-mi pun în ordine gândurile, să iau o pauză de la acel du-te, vino! de care am profitat în ultimii ani, dar care, într-adevăr,  mi-a adus toată împlinirea pe plan profesional. Acum, era momentul să-mi dau examenul, să văd cât de mult a contat prezența mea în toate activitățile în care mă implicasem, din care învățasem și pentru care neglijasem, din când în când, facultatea. Era momentul să mă concentrez 100% pe Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării (visul meu, realitatea mea). 

Trebuia să scriu licența și sigur nu aș fi avut timp să o termin la fix, dacă nu ar fi trebuit să stau în casă și acasă. Dacă în ultimii ani am fost mai mult plecată, pandemia a venit cu îndemnul „stai acasă!”. Dar să vedem partea bună a lucrurilor. Am petrecut, în sfârșit, ceva timp cu ai mei. În prima lună de pandemie, am scos albumele foto și am povestit, ne-am uitat la casetele video de la nuntă și botez și ne-am emoționat. Din toate acele amintiri, în iulie, am creat filmul de 25 de ani de la nunta alor mei. 

Noi patru (Lucian, mama, tata și eu).

Am absolvit online. Nu a fost vreo ceremonie, însă Andreea ne-a înmânat diplomele într-un mod original, făcând un videoclip pentru instagram, cu fiecare coleg. Ca să avem și noi o amintire. Apoi, am dat cea mai neobișnuită licență. Surprinzător, n-am avut emoții în fața ecranului și m-am descurcat excelent doar pentru că vorbeam despre ce mi-a plăcut cel mai mult să fac în facultate: promovarea industriilor creative și culturale prin new media. Nici nu mă vedeam vorbind despre altceva, iar studiul de caz a fost chiar despre proiectul care mi-a schimbat viața, mi-a deschis ochii și m-a plimbat prin toată țara: Centenarul Filmului Românesc. 

Apoi, am ieșit din starea de urgență și mă puteam bucura, din nou, de prieteni, de câteva ieșiri în siguranță, cu masca și dezinfectantul după mine, de mâncarea nesănătoasă, de… festival. 

Zâmbesc, vă asigur.

Da, am organizat SFR în pandemie, cu un public mai restrâns, cu toate măsurile de siguranță, cu emoții. Am moderat primele mele sesiuni de întrebări și răspunsuri, am luat interviuri aproape tuturor invitaților, am făcut PR, am lucrat pentru prima dată la site (nou, dar challenging și interesant). Practic, v-am prezentat festivalul: începând de la program, prezentări de filme și invitați, postări despre noi și până la interviuri video. 

Oricât aș vrea să închei cu partea profesională, nu pot. Cred că m-am axat foarte mult pe asta în perioada pandemiei și am lucrat și mai mult la ceea ce urma să aduc în fața celor care „mă citesc”, fie pe facebook, pe blog sau pe The Trust Word. Am făcut în perioada aceasta multe interviuri cu oameni faini și reportaje interesante (zic eu și cei care mă cunosc și mă iubesc). Am reluat activitatea la ASJ, chiar dacă în mediul online și, de curând, promovez România frumoasă, România cu tradiții și România de istorie prin Everyn Anima Holidays.

Dacă e să mă raportez la cel mai interesant și cel mai drag interviu realizat pentru The Trust Word, am să vă spun, fără ezitare, că preferatul meu este cel cu Lucian Popa: Orașul gri al lui Bacovia a prins culoare prin oamenii și poveștile din spatele lucrărilor murale de la ZidArt. Lucian Popa: Timp de o lună, orașul Bacău a vorbit doar despre ZidArt și nu despre cum pandemia ne schimbă viața, cum un politician ne minte din nou „frumos”. Dar, recunosc, toate au însemnat ceva aparte pentru mine: Interviul cu Vlad Ivanov a deschis seria materialelor de autor de pe TTW. E special pentru că este primul și pentru că este cu cel mai drag actor.

Reportajul cu Andrei Tănasă este preferat pentru că este despre băiatul cu care am copilărit, pe care l-am văzut crescând, evoluând și fiind cumpărat de FCSB. 

Materialul despre TikTok este special pentru că m-am simțit extraordinar de bine să văd câtă apreciere am primit din partea Violetei Scrișu (jurnalist în Republica Moldova). Și lista continuă. O parte dintre ele au apărut ulterior și aici, pe blog, iar voi m-ați citit. Și asta mi-a dat încredere. 

Cu blogul (și această încredere), o altă bucurie! Căci de curând, mi-am făcut curaj și m-am lansat oficial cu domeniu, iar de acum mă citiți și urmăriți pe www.laviniamolociniuc.com.  

La Everyn am ajuns prin Teodora Sandu, pe care o știu din clasa a V-a și, surprinzător, mereu ne-am vorbit, deși ne-au despărțit liceele. Aici mă ocup tot de promovare. Promovare x2. PR și promovarea României frumoase, tradiționale și istorice. Cel mai drag proiect este cel al tradițiilor de sărbători din zona Sucevei, pentru că am reușit să ajung la Calafindești, în satul bunicului meu, pe care îl iubesc și de care îmi este atât de dor. 

Totuși, ca să vorbesc și despre activitățile care nu țin de partea profesională, am să vă povestesc despre cele două vacanțe. Prima a fost una mult dorită, mult așteptată și meritată: prima dată la mare cu Lucian și Andreea (plus doi prieteni și verișorul meu). De la mare, am plecat direct la munte 🙂 e mai puțin important ce am făcut. Voiam să spun că a venit vacanța acesta imediat după licență și chiar înainte de festival și a fost la fix. Exact ce îmi trebuia, cu oamenii mei faini. 

Imediat după, prima vacanță cu ai mei și Lucian. Vacanța acesta mi-a redat apetitul pentru blog și am reînceput să scriu și… să fotografiez. 

Apoi, am câștigat chiar și primul meu concurs de fotografie. Acasă, în Rediu. Bucuria unui premiu câștigat acasă!

Din câte vedeți, 2020 e anul bucuriilor personale, profesionale și sufletești. Căci, eu m-am bucurat de toate! De oameni, momente, de interviuri, amintiri, trăiri și, după mult timp, de mine! 

Recunosc, a fost un an greu. Un an al încercărilor pentru toată lumea și nu vreau să vă las impresia că totul a fost roz, căci nu a fost. E adevărat, am avut timp să mă perfecționez, să mă dedic materialelor de autor pe care le-am realizat, să lucrez la mine și la pasiuni, însă toată munca din spate, toată incertitudinea vremurilor pe care le trăim, anxietatea din unele momente, oboseala, nopțile pierdute, stresul, frustrările… m-au epuizat! Am slăbit, am plâns, m-am enervat groaznic de la nimicuri și m-am urât pentru reacțiile mele. M-am dedicat trup și suflet în toate angajamentele pe care mi le luasem și sufeream de fiecare dată când ceva nu îmi ieșea perfect (pentru că bine nu mă mulțumea). De când am început și masterul, am avut zile când m-am trezit cu laptopul în brațe și adormeam cu el în brațe (uitând câteodată să mănânc) și asta nu mi-a făcut bine, căci mi-a răpit toată bucuria zilelor. 

Nu-i de tine jurnalismul, nu-i de tine masterul acesta, lasă-te de scris.

Au fost zile când mi-am spus: Nu-i de tine jurnalismul, nu-i de tine masterul acesta, lasă-te de scris. Căci nu mă regăseam în nimic. Și da, am puterea să recunosc asta! Dar am continuat. Așa, șchiop uneori. Și am reușit de fiecare dată să vă arăt doar ce conta. Noroc de oamenii faini din viața mea care m-au înțeles și mi-au acceptat stările, anxietatea, momentele în care îmi pierdeam calmul. Așa că, am un îndemn pentru voi: Iubiți oamenii voștri faini și nu uitați, din când în când, să le mulțumiți (așa, fără motiv). 

2020 a fost anul greu al tuturor: am stat departe de cei dragi, am stat izolați, nu ne-am putut întoarce acasă, nu am putut sărbători și am fost triști. Facultatea online nu mă mulțumește, evenimentele online sunt ok, dar am nevoie de bucuria reîntâlnirilor, de bucuria unei îmbrățișări. Dacă mi-a lipsit ceva foarte mult în această pandemie a fost emoția de pe chipurile oamenilor, a fost afecțiunea prietenilor și libertatea. Vreau normalitate!

P. S. Înainte să mă apuc să scriu acest ultim articol de pe blog, le-am recitit pe celelalte două, din 2018 și 2019. Ambele asemănătoare, cu aceleași împliniri personale, profesionale și sufletești și… surpriză, anul acesta e la fel. Mereu mi-a fost frică de noul an, căci nu am crezut niciodată că îmi poate aduce mai mult decât precedentul, însă mereu a fost ceva care să mă surprindă. 

P. P. S. Obișnuiesc să postez articolul care rezumă anul ce tocmai a trecut cu câteva zile înainte să trecem în noul an, însă vreau să las totul în spate înainte de Crăciun și să mă bucur, în liniște, de sărbători.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s