Deși trăim vremuri incerte și suntem guvernați de teamă, am reușit să aducem puțină normalitate la Iași, prin SFR 11 — cea mai grea, dar totuși cea mai frumoasă și reușită ediție: cu premii de excelență, cu multe premiere, cu momente emoționante și momente neașteptate.

Horațiu Mălăele nu a mai ajuns la SFR 11, însă a fost reprezentat, la Iași, de prietenii din cinematografia românească și a fost emoționant să vezi câtă apreciere există pentru actorul, regizorul și artistul Horațiu Mălăele. Cât de călduroase și sincere au fost aplauzele.

Festival iubit, ce dor mi-a fost

Vă spuneam de premiere. Pe lângă cele de pe marele ecran, am moderat, în premieră, și eu discuții la proiecții: la Art+Design și la Școala Varlaam Mitropolitul. Și am avut emoții, dar m-am simțit atât de bine și atât de norocoasă.

Și, ce bucurie a fost când am luat interviurile pentru festival – acele mesaje super emoționante, care îmi umpleau inima de bucurie când auzeam cuvintele de laudă la adresa echipei SFR, când auzeam cât de bine s-au simțit invitații la Iași, la SFR 11, și cât de wow a fost organizarea. Echipă, am reușit!

Au fost cinci zile pline, zile în care nu i-am văzut mai deloc pe ai mei și greu până și pe Lucian deși e implicat în festival. Dar a fost frumos și sunt mulțumită că munca din ultimele luni s-a văzut bine, pe marele ecran, printre ieșeni, printre invitați, în media. Să zică Pavel Bartoș că ce s-a întâmplat la Iași este deosebit și aparte și să aplaude organizarea festivalului… e mare lucru. Să zică Marina Voica că s-a simțit minunat la Iași și că va pune premiul de excelență primit din partea noastră și din partea ieșenilor în cel mai special loc din casă… este o onoare.

Am muncit de două ori mi mult la organizarea ediției din acest an. Am dormit puțin în ultima vreme și am muncit până târziu: la texte, la site, la ședințe, la organizare. Dar totul a fost prea perfect ca să regret ceva. Și nici nu ne-am dorit să amânăm ediția acesta: oamenii aveau nevoie de puțină normalitate, de evenimente culturale, actorii și regizorii de evenimente la care să se reîntâlnească, marele ecran avea nevoie de filme, ieșenii aveau nevoie de SFR, iar SFR de public, de invitați, de filme, de emoție, de reîntâlnirile cu voluntarii.

SFR 11 a fost despre emoție, despre cinefil, spectator, voluntar, invitat, despre Mălăele. „Doar lui Horațiu Mălăele i se putea dedica un festival, chiar și în absența lui”.

Iași, aceștia suntem noi. Îndrăgostiți de tine, de public și mai ales de cinematografia românească.

Am fost și ați fost… dincolo de așteptări.

Foto. Andrei Luca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s