1 din cei 100 ai României. 

Centenarul Filmului Românesc este modul nostru prin care am decis să sărbătorim cei 100 de ani de România. Un festival – Centenarul Filmului Românesc, care are în spate o echipă ce pune lucrurile în mișcare. Dar ar putea fi și un film, dacă mă întrebați pe mine. Un filme despre filme, despre drumuri lungi, despre ce se întâmplă în spate (cum luăm un interviu, cum vizităm împrejurimile, cum stăm cu agendele în mașină și pregătim episoadele, cum dăm telefoane, despre cum schimbăm avionul ca să ajungem la proiecție, despre pozele făcute, despre oamenii întâlniți, despre oportunitățile descoperite în orașele vizitate), un film care le are pe toate – echipa, cameramanul, scenariu, actorii (cunoscuți, chiar), platourile, ecranele, sălile de cinema, deschiderea spre cultură. 

Scenariul e unul simplu – Deplasările se fac în weekend, echipa se stabilește cu ceva timp înainte, gândim ce filme dăm, cu ce actori mergem, apoi fiecare își ia în primire atribuțiile: promovare, comunicat, organizăm plecarea, pregătim pachetele, plachetele, obiectivele turistice, cazarea, mâncarea. Acolo, la fața locului, la fel: montăm expoziția AGERPRES (și cei de la tehnic, și cei de la PR, și directorul), pregătim sala, filmul, împărțim stickere, filmăm, luăm cadre, facem live-uri, Andrei G. prezintă (și ne prezintă). Promovăm filmul românesc și istoria nostră, promovăm țara, locurile frumoase și oamenii care acceptă cu entuziasm propunerea noastră de a aduce filme în orașul lor. 

Am făcut un an. Ieri, pe 3 februarie. Centenarul Filmului Românesc a debutat pe marele ecran, la Iași, la Ateneu, cu filmul Afacerea EstAstăzi suntem, deja, la episodul 68, am crescut mult și am crescut frumos. Suntem priviți altfel, apărem mai mult prin presă, like-urile se adună. Despre asta e vorba, despre diferența dintre atunci și acum. Ce film ar ieși!

Și mai avem multe de văzut și multe de făcut. Și poți afla pe unde mai ajunge Caravana aceasta, printr-un click www.100filme.ro 

Să vă zic cum m-am simțit eu în Caravana asta:

Am fost la conferința de lansare de la Iași, ca voluntar al Asociației Studenților Jurnaliști.  Pe atunci, nu mă gândeam că voi intra în echipă, apoi, primul contact direct cu ei l-am avut la una dintre ședințele pentru Serile Filmului Românesc (SFR) – am vrut să fac o deplasare, ca să văd cum este, dar intervenise ceva. A urmat SFR-ul, cea mai faină experiență a mea de până atunci, și după, dorința de a face parte din echipa Centenarului era și mai mare (poate mai mult pentru oameni, pentru ceea ce m-au făcut să simt în cinci zile de festival) și am primit șansa asta în august. O întâmplare? Deloc. Acea plecare la Vaslui a schimbat anul meu, a schimbat gândirea mea în multe privințe, m-a maturizat, educat din punct de vedere cinematografic, mi-a creat oportunități și responsabilități frumoase, pe care nu le regret și n-am să le regret (n-ai cum regreta un bine). Am fost plecată mult timp de acasă (deși nu plecam mai deloc înainte), am lăsat temele pentru facultate pe ultima sută de metri, pentru că simțeam că e momentul să mă concentrez pe Centenar și nu pe facultate, am ajuns la ora 03.00 în Iași și la 08.00 eram la cursuri. Am făcut și sacrificii, mi-am sacrificat timpul liber (și somnul). Puteam alege să stau, să mă bucur de weekend-uri, să merg la facultate, să nu fac mare lucru și apoi să vin acasă și să stau, să pierd timpul. N-am ales așa! Am ales să simt că ajut, că fac ceva (bine), că muncesc pentru visul ăla de ajunge unde vreau, că eu contez, că filmul contează și România la fel. Așa că, sunt aici – în echipa Centenarului Filmului Românesc. Și vai, ce experiență!

Și, ei bine, câte am învățat și câte am văzut, câte amintiri mi-am făcut, câte filme am vizionat, câte ore am stat pe drum, câte live-uri am făcut, câte postări am pus, de câte ori m-am uitat la Marea Unire: România, la 100 de ani, câți oameni am cunoscut, câte interviuri (și cu cine), de câte ori am montat și demontat expoziția AGERPRES, câte și câte. Nu știu exact, sunt multe, nu am ținut evidența, nu fac asta atunci când mă bucur de lucruri. Știu doar atât: Îmi place la nebunie

Un an filmic. Așa a fost 2018, dar continuăm și în 2019. La fel de filmic. Asta a fost șansa mea și uite ce experiență frumoasă, ce echipă de suflet. 

Photo: Bianca B. 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s