Azi am chef să scriu. Despre oameni, vise, fericire.

Să scriu despre oamenii care au venit și au plecat din viața mea – simpli călători. Și despre cei care au rămas lângă mine, deși nu le-am cerut asta. Despre oamenii care au revenit – au (re)venit să rămână. Vreau să scriu despre bucuria de a-i avea sau de a-i fi avut.

Să scriu despre visele pe care le aveam de mic copil și acum, rând pe rând, devin realitate. Despre visele pe care abia mi le fac și pe care ar trebui să le păstrez doar pentru mine că, poate-poate, se adeveresc și astea. Să scriu despre cum, visând, am ajuns acolo unde-mi doream de mică să fiu – pe băncile Facultății de Litere, la specializarea Jurnalism. Despre visul de a fi înconjurată de oameni și de a fi fericită cu ei – și cu ce am.

Să scriu despre fericirea unui copil atunci când te strânge de deget – pentru că mă simt ca un copil atunci când oamenii mă fac să cred în vise. Despre fericirea unui sărut. Despre fericirea unui om – fie plecat, fie rămas, fie revenit. Aș vrea să scriu despre fericirea unui moment și a unui vis – realizat sau în curs de realizare.

Dar cum să scriu eu despre toate acestea? Poate mă grăbesc și apoi voi regreta că am dat post. Dacă mă-nșel în ce voi scrie? Poți vorbi despre oameni – adică îi cunosc suficient de bine ca să-mi dau cu părerea? Nici nu mai zic că i-aș putea judeca pe nedrept, că le-aș pune etichete (poate) false, care nu arată adevărata lor valoare. Poate eu nu știu să-i apreciez cât ar trebui și, deci, nici nu-s în măsură să scriu despre ei.

Cum să scriu eu despre vise? N-ar fi prea copilăresc? S-aud după aia că „iar e visătoare și cu capul în nori”. Iar visele sunt personale, de ce să împărtășesc asta cu voi? Poate mă veți judeca (cum poate și eu v-am judecat cândva – îmi pare rău!). Nu, despre vise nu se scrie!

Să scriu despre fericire? Păi, fericirea e subiectivă – și trecătoare. Azi e, mâine nu se știe. Despre fericirea mea n-am să scriu. Am s-o simt, am s-o trăiesc (și retrăiesc) – prin oameni, prin vise.

Sau poate aș putea scrie despre visul de a vedea oamenii fericiți. Dar dacă mă înșel și ăsta nu-i chiar visul meu și dacă ei nu vor să fie fericiți?

Și brusc, nu mai am chef să scriu.

Photo: Andrei Luca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s