2018 a fost un an pe fugă, la propriu și la figurat. A trecut prea repede, parcă l-am simțit, dar parcă nu m-am bucurat suficient de el – pentru că parcă aș fi vrut mai mult. Poate și ce-i prea mult strică, dar vreau să iau cu mine, în 2019, oamenii, momentele, amintirile, trăirile, emoțiile.

Pentru mine, 2018 a fost anul împlinirii – profesionale, personale și sufletești.

A nouăsprezecea zi din 2018 a reprezentat momentul care avea să declanșeze toată iubirea mea pentru o asociație a studenților de la Iași, mai exact, Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) – cea mai dragă mie, cea de care vă tot zic, din ianuarie, exact, de la Gala „Zece ani de 10”. Și după ce i-am cunoscut atunci pe Mihai Tatulici și Alexandru Giboi, au început, în grabă mare, dar cu pricepere și multă atenție, pregătirile pentru Serile Filmului Românesc (SFR) – da, da, festivalul cel mai drag mie (inițiat tot la Iași, de ASJ). Acolo am înțeles de ce am venit la Jurnalism, acolo am aflat ce înseamnă, de fapt, jurnalismul. Tocmai pentru că luasem contact cu el, deși SFR-ul este un festival cultural de film românesc. Normal, cinci zile nu au fost suficiente, dar am cunoscut cei mai mari actori ai României, am văzut cele mai bune filme ale noastre și m-am îndrăgostit, deci, de filmul românesc. De aceea am acceptat să fiu o centenară a filmelor noastre, cele mai bune din toate timpurile, încă dinainte ca România să fie România. Experiența primului interviu am trăit-o aici, la SFR, cu Georgiana Saizescu. E un interviu pe care toată viața mi-l voi aminti, tocmai pentru că e primul și pentru că a fost cu un alt om frumos și cald al României. 

Corina G. m-a făcut să iubesc PR-ul încă de la SFR, apoi m-a convins că sunt în stare de mult mai multe și am acceptat să fiu, pe vecie, o ASJ-istă – cu sufletul. Să vin la conducerea Asociației Studenților Jurnaliști după Ionuț a reprezentat cea mai mare provocare a acestui an. Îmi era frică – că nu mă voi ridica la nivelul așteptărilor, că voi dezamăgi, că cei din anul I, care vin în asociație, nu vor fi mulțumiți de mine și tot așa. Tot Corina m-a făcut să înțeleg că fiecare provocare e o șansă frumoasă și fiecare greșeală pe care o pot face e doar o altă lecție care mă aduce cu un pas mai aproape de reușită. M-a asigurat că voi avea sprijinul ei și a celor mai mari și l-am avut când a fost nevoie, dar a încercat să nu fiu dependentă de ei, ci încrezătoare în mine. Asta m-a ajutat, bine, și încrederea asta a venit de undeva, de la Andreea C. și Diana M., mai exact, vicepreședite și PR. Cu siguranță cea mai bună alegere din acest an pentru că ASJ-ul e familia mea acum. De asta am prima diplomă luată ca președinte înrămată, pe perete, de asta ursulețul meu, Ted, poartă tricoul asj-ist, de asta port ASJ-ul cu mine peste tot – în suflet, în deplasările cu Centenarul, în poze, în amintiri. Și când sunt plecată, tot cu Centenarul, orice îmi amintește de asociația de acasă – chiar și o pungă pe care o găsești într-o piață din Chișinău, chiar și la Vaslui când iei, fără să vrei, și spider-ul ASJ-ului cu tine. Dar mai ales Andrei G. care și după 11 ani vorbește cu atâta dragoste de această asociație, uneori chiar la fiecare deplasare. 

Dorința de a reuși ceva, cumva, m-a adus aici, în acest frumos grup de oameni | în ARTIS în echipa Serile Filmului Românesc în Centenarul Filmului Românesc. Și că am tot zis de acest Centenar, să vă povestesc mai multe:

România 100, filme 100

2018, nu a fost doar anul meu, ci și anul României. E încă tânără, deși noi am crede că la 100 de ani ești bătrân. Nu-i chiar așa, filozoful Mihai Șora m-a făcut și pe mine să înțeleg că vârsta e chiar un număr și atât, că de fapt, fericirea e cea care te definește și că ea e nemuritoare. Ei, România mai are mult de luptat – pentru libertate, pentru fericire, pentru „acasă” și nu în „străinătate”, pentru ea, țara care nu e lăsată să crească în „ochii” marilor puteri, pentru copiii ei, pentru recunoaștere, pentru unire. Am ales să facem ceva pentru România centenară: 100 de filme prin toată țară. Ca să o cunoaștem și noi mai bine și ca să vadă și ea cât o iubim. Și, în goana noastră de a o sărbători prin film, am descoperit locuri frumoase și oameni frumoși, deschiși spre cultură, oameni calzi și primitori. Eu la Vaslui am ajuns prima dată cu Centenarul, și de acolo a plecat toată această împlinire profesională de care vă tot zic. Și, pe rând, am vizitat multe orașe din România: Sascutul, acolo unde m-am simțit din nou copil, Chișinăul (pe care îl consider oraș de-al nostru), acolo unde am simțit că e nevoie de o Românie unită, Clujul, acolo unde am sărbătorit cei 100 de ani ai României. Și multe altele. V-am zis, un an pe fugă. Facultate în timpul săptămânii, comunicate și evenimente pe Facebook, și deplasări în weekend. Multe ore pe drum, dar râsete și momente memorabile – pe unele le păstrez pentru mine, pe altele (poate) vi le arătam la final de proiect. Vă pot spune doar că e o realizare să-l întâlnești pe Florin Piersic, pe Mihai Șora, Daniel Sandu, Vlad Ivanov, Irina Margareta Nistor, Simona Bondoc, Victor Rebengiuc, Micaela Caracaș și mulți, mulți alții. O bucurie să te reîntâlnești în deplasări cu Ileana Popovici care, prin simplitatea ei, m-a făcut să înțeleg ce frumoasă și surprinzătoare poate fi viața. Care mă strânge în brațe ca și când m-ar ști de o viață și mă sfătuiește și învață de bine pentru un viitor mai bun și mai frumos. Împlinirea cea mai mare e că am vorbit cu acești oameni, că le-a luat interviu unora și astfel m-am pregătit mai mult pentru Jurnalism. 

Personal sunt împlinită, tocmai pentru că reușesc să simt împlinirea asta profesională. Dar sunt împlinită personal și pentru că anul acesta am reușit să întâlnesc oameni de la care am avut multe de învățat – Corina, Andrei G., Bianca, Silvia, Gabriel, Hadji (Dimi), Crina, Amalia, Andrei L., Andreea și Diana și pe ai mei asj-iști, pe care nu-i pot enumera că mi-ar lua cam mult. Și prieteni pe care vreau să îi păstrez în viața mea, în 2019. Cumva, din întâmplare sau nu, liceul s-a întors la mine și mi-a devenit „mai mult decât prieten”. Asta m-a împlinit personal pe final de 2018. Și m-a bucurat. Și mi-a adus iubire. Mai multă decât aș fi crezut. 

Paul-Mihail este împlinirea mea sufletească. A venit pe lume atunci când îmi doream cel mai mult să botez pentru prima dată, exact în familia căruia voiam să îi botez cândva. Ochii albaștri, zâmbetul, râsetele și plânsetele, iubesc totul la el. Strângerea puternică de deget, ochișorii închiși, graba lui de a merge, toate mi-s dragi, și toate mă topesc. Mai ales când știu că e al meu, primul și cel mai drag finuț. 2018 mi l-a adus – altă împlinire.

2019, nu știu dacă îmi poți aduce mai multe decât mi-a adus 2018. Nu știu dacă e posibil. Vreau doar să continui să fii ca el, acest precedent care m-a împlinit. Vino și tu cu lecții de viață din care să învăț, cu oameni noi de care să mă bucur, cu amintiri memorabile, de păstrat pentru totdeauna în cartea vieții. Ține-i lângă mine pe toți cei pe care i-am cunoscut și pe care-i iubesc atât, lasă-mă să mă bucur și mai mult de ei, fă-ne amintiri, adu-ne momente magice în suflete, bucură-ne, învață-ne, împlinește-ne. Fii de neuitat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s